În perioada comunismului, între anii 1967-1980, a fost aprobat micul trafic al sârbilor în România. Cetăţenilor din ţara vecină, Iugoslavia, li s-a permis intrarea în România fără vize, astfel că aceştia au adus diverse produse de vânzare. De la cunoscuta supă sârbească Vegeta, la ciocolată, ţigări, gumă de mestecat, până la blugi, bluze, helănci sau pelerine din fâş. Erau produse la mare căutare, se vindeau ca pâinea caldă şi constituiau o mare sursă de câştiguri. În acei ani, în Timişoara, duminica erau zeci de mii de cumpărători ai produselor aduse din Iugoslavia. Pentru că piaţa a devenit prea mică, bişniţarii îşi întindeau marfa şi pe străzile apropiate. Ioan Mirescu, unul dintre liderii importanţi ai romilor din Timişoara, a scris o carte-document, intitulată „Romii. Drumuri şi popasuri”, în care un capitol este „Traficul sârbesc în România şi aurul romilor”. „Duminică, la această piaţă veneau zeci şi sute de mii de oameni cu trenurile, cu maşinile, din toate colţurile ţării, pentru a cumpăra deosebita vegetă pentru gustul ei bun, elegantele helănci şi modernele fâşuri ce se îmbrăcau peste costum sau peste o haină elegantă, deosebitele feluri de ciocolată şi modernii pantaloni noi apăruţi: blugi, pe care nu oricine îi putea avea, din cauza preţului ridicat. În această mare de oameni din ţară şi din Banat, alături de miile de vânzători sârbi, miliţienii, fiind depăşiţi de situaţie, şi-au făcut legi speciale de şpagă de la vânzătorii români şi sârbi. Făceau acest lucru pentru că sârbii nu aveau dreptul la cantităţi mari de materiale pentru vânzare. Romii şi mii şi mii de români cumpăreau stocurile de materiale de la sârbi şi le revindeau, la preţuri mai mari”, a povestit Ioan Mirescu. Aşa se face că, în Timişoara, cei descurcăreţi îşi rotunjeau veniturile, şi aşa destul de mici. Era o mare debandadă stradală, fără control, cu un „regulament” făcut de miliţie şi Securitate.
