România are și romi cu care poate să se se mândrească la propriu. După romii care au furat, au cerșit și ne-au făcut de râs în toată lumea, Vestul Europei a cunoscut și o latură frumoasă a minorității ce provine de pe meleagurile noastre.
„Dacă am fost cunoscuţi doar local, lumea era obişuită să vadă un căldărar cu cazan de ţuică, nu era nimic spectaculos. Datorită massmediei, oamenii au început să vadă artiştii căldărari şi am început să ne diversificăm. Am ridicat meseria noastră la nivel de artă. Au început să vină clienţi cu tot felul de idei şi ce nu puteau să facă tehnologizat, facem noi”, ne spune Emil Căldărar, un tânăr de 29 de ani. De altfel, în comunitatea lor, numele de familie e chiar meseria. Aşa se diferenţiază romii între ei, după meserie, de pildă: argintari, aurari, rudari (care prelucrează lemnul), corfari (fac coşuri din nuiele). Spune cu mândrie că „în orice colţ al ţării, dacă spuneţi Brateiu, toată lumea o cunoaşte după obiectele din cupru”.
Aşa a început să îi caute lumea din afară, iar acum au ajuns să lucreze pe proiecte cu arhitecţi din Austria sau Slovenia, se laudă Emil. „Ei vin cu schiţele, noi le punem în aplicare. Facem scaune, mese, candelabre. Lumea e destul de mică”, explică artistul căldărar.
Arta lor e moştenită de patru secole şi jumătate, din generaţie în generaţie. Copiii lor nu sunt obligaţi să înveţe meserie, dar ajung, din joacă şi curiozitate, să se îndrăgostească de ea. Emil povesteşte că şi-a descoperit pasiunea pentru modelarea cuprului când avea mai puţin de opt ani, ajungând să îşi împartă timpul între şcoală şi meserie. „Noi combinăm utilul cu plăcutul. E meserie, dar şi pasiune”, adaugă Emil.