Tiganii reprezinta intre 2 si 7 la suta din populatia Romaniei, fiind considerati cel mai reprezentativ segment etnic dupa acela al ungurilor.
Peste tot in lume, acestia sunt perceputi ca o populatie asociata, cu un statut social inferior, in raport cu populatia majoritara, manifestand, in grade diferite, o atitudine mai degraba negativa. Ar fi insa absolut gresit a spune ca ei au starnit, in colectivitatea romaneasca, in mod exclusiv sentimente de respingere. Am putea spune ca reactia a fost mai degraba ambivalenta.
“Tigan” a insemnat un termen cu o semnificatie nu intotdeauna negativa. De multe ori, el ascundea si ascunde, si in prezent, si o doza importanta de simpatie si pretuire.
Pentru roman, am putea spune ca acest mixt de sentimente ar putea fi rezumat la urmatoarele componente mai importante: tiganul traieste in conditii economice mizere (desi exista o folcloristica a tiganului bogat, care detine importante cantitati de aur); are un statut de neinvidiat; totodata el nu este “umil”, ci o persoana independenta (libera ca “pasarea cerului”), care isi face propria sa viata, la marginea societatii, dar in afara constrangerilor ei, dupa norme proprii de viata pe care le respecta cu strictete. ESTE, DEJA, DESTUL DE POPULAR “MITUL TIGANULUI LIBER SI FERICIT”.
In constiinta populatiei majoritare, populatia de tigani nu a constituit una din problemele majore ale societatii noastre decat in mod exceptional.
Daca, traditional, in Romania a dominat toleranta, in alte tari (cum este cazul societatii germane fasciste) caracteristicile erau mai degraba masurile dure, de alungare si deportare.
Socialismul a promovat, in tara noastra, o ideologie a nediscriminarii etnice. Formal, atitudinea anti-tiganeasca a fost activ descurajata. Nu putini sunt rromii care, azi, il regreta pe Ceausescu, deoarece, atunci, aveau dreptul la un loc de munca, iar familiile lor erau obligate sa-si trimita copiii la scoala.
