Marinela Stoian, de 41 de ani, din localitatea Lungești, județul Vâlcea este ceea ce se poate numi, fără nicio îndoială, mamă eroină. Femeia este însărcinată cu cel de-al 12-lea copil și spune că va aduce pe lume atâția câți îi dă Dumnezeu, nedorind să audă de vreo metodă contraceptivă. Mai mult, femeia i-a adus pe lume pe cei 11 copii, acasă, fără asistență medicală.
La ora la care echipa Vocea Vâlcii, împreună cu primarul din localitate Tiberiu Costea, au ajuns la familia Stoian, cei mai mulți dintre copii erau la școală sau la grădiniță, acasă, alături de mamă erau doar cei mai mici, care dormeau la căldură. Culmea era plină de rufe, iar în mica bucătărie improvizată, mâncarea era pe foc.
Deși casa este una sărăcăcioasă, construită din chirpici și mult prea mică pentru nevoile a 12 copii, am numărat vreo 4 cămăruţe, cu tot cu bucătărie, Marinela Stoian spune că nici prin cap nu-i trece să se despartă de vreunul dintre ei.
„Mâncăm ce-o fi şi ce avem. Bărbatul meu munceşte cu ziua, avem şi alocaţiile, ne descurcăm cu greutate. Nu vreau să-mi dau copiii de lângă mine. Aşa cum am putut i-am crescut şi îi cresc. Suntem ortodocşi, nu pocăiţi sau altă religie. Îmi iubesc toţi copiii şi am grijă de ei: spăl, gătesc, îi trimit la grădiniţă şi la şcoală”, ne-a spus femeia, care peste 2 luni de zile urmează să dea naştere la cel de-al doisprezecelea copil.
Aşadar, cei care doresc să facă o faptă bună şi să ajute o familie numeroasă, o pot face luând legătura cu primarul localităţii Lungeşti, Tiberiu Costea, care ştie să-i îndrume către familia Stoian. Impresionat este faptul că deşi locuiesc într-o casă cu pământ pe jos, soţii Stoian nu se plâng, nu se vaită şi nici nu cerşesc. Primarul Tiberiu Costea spune se va interesa dacă femeia ar putea primi vreun ajutor de la stat şi că va lua legătura şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, în acest sens.