Am învățat să muncim mult și pe degeaba, că am învățat să trăim din salarii mici și să să votam toți șarlatanii, și am învățat să mergem înainte ca boul la jug… fără să comentăm noi romii Avem o singură greșeală, că suntem răbdători, că suntem ortodocși și că ne temem de Dumnezeu,
„Îmi recâștig demnitatea cu fiecare carte citită” – se iluzionează Nicolae Avram, cel trecut prin toate infernurile vieții, de la absența unei familii și ghetou (țigănie), la violențele din orfelinate și sechelele unei memorii făcută fărâme. Literatura (arta, în general), este un transfer, ca o uitare de sine (pentru rromi, muzica), un Purgatoriu între iad/ rău și iluzia paradisului, al unui bine imposibil, pentru că rănile trecutului rămân necicatrizate, până ce moartea ne va despărți de noi înșine. – e ca o rană deschisă, uneori ai senzația că citești memoriile cutremurătoare ale unui supraviețuitor al Holocaustului sau mărturii despre ranile sufletești ale urii rasismului. O mărturie și o conștiință tragică, dar curajoasă, a unui om care știe ce a pierdut, dar care s-a responsabilizat pentru ca să nu-și piardă măcar iluziile. Ceea ce le urez și rromilor și țiganilor