Controversata ştire despre rromii bătuţi de campionul Japoniei la Ju Jitsu a prins în CAPCANĂ o parte din presa românească

cinci-rromiO întâmplare cu totul neobişnuită pune pe jar internetul. În capitala Italiei a avut loc o altercaţie cu un rezultat neaşteptat după ce, 5 infractori de origine rromă au atacat un turist japonez. Incidentul a fost relatat de publicaţia online, news24rome.it.

 Deşi în toată media, ştirea despre cei 5 rromi bătuţi de campionul Japoniei la Ju Jitsu s-a prezentat ca fiind falsă, o publicaţie online din România a căzut în capcană, distribuind-o ca fiind adevărată.
Mai mulţi bloggeri italieni au contestat ştirea privind incidentul din staţia de autobuz din capitala Italiei, însă, în goana după senzaţional, o parte din presa românească a prezentat-o ca fiind reală.
Ştire iniţială
În staţia Termini din Roma, japonezul, alături de soţia sa au fost acostaţi de 5 hoţi rromi care le-au cerut geanta cu bunurile de valoare. Conform sursei citate, întâmplarea a fost înregistrată de camerele de supraveghere, iar în imagini se poate observa cum cei 5 atacatori i-au înconjurat pe cei doi. Când unul dintre agresori i-a pus mâna în piept victimei, japonezul a lansat atacul asupra celor 5 infractori. News24rome relatează scena în amănunt, explicând faptul că japonezul nu era nimeni altul decât campionul Japoniei la Ju Jitzu, Yoshihiko Kam. În urma acestui atac fulger, 3 huligani au ajuns la spital, doi au reuşit să scape, iar japonezul a fost arestat pentru vătămare corporală gravă.Controversa abia aici începe. Voci din media italiană contestă această ştire, calificând-o drept îndoielnică. David Puente a remarcat faptul că numele sportivului este identic cu cel al ambasadorului ţării nipone în Emiratele Arabe Unite, care, întâmplător este şi campion în Ju Jitzu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.