
Mihaela Miroiu: Am spurcat clopotniţa pentru că eram fetiţă
Mihaela Miroiu face parte, după cum dumneai însăşi o mărturiseşte, „din categoria celor care şi-au rupt multe perechi de pantofi în 1990, 1991 ş.a.m.d. la protestele serioase pentru democratizare”. Mulţi dintre cei care au ales să rămână în România Postdecembristă, imediat după căderea regimului comunist din ţară, s-au găsit în aceeaşi situaţie de iniţiatori, de făuritori de perspective: „să deschidă domenii noi de studii, să facă specializări, să scrie cărţi dintr-un gen în care nu s-a mai scris niciodată, să înveţe enorm, să-i înveţe pe alţii să facă primele organizaţii non-guvernamentale, să participe în acelaşi timp la procesul mai larg de democratizare”. Din aceeaşi „datorie morală de a construi o libertate despre care nu ştiai mai nimic”, Mihaela Miroiu se va dedica acestei cauze cu abnegaţie: „de la şapte seara eram în stradă, de la cinci dimineaţa mă trezeam ca să reformez predarea filosofiei, să fac primul manual de cultură civică pentru licee, primul ghid de termeni politici”.