Nota de plată istorică Românii nu s-au enervat atât de puternic atunci când romii şi minorităţile etnice au beneficiat de locuri rezervate în Parlament; pentru locurile din şcoli şi facultăţi rezervate romilor am întâlnit, în discuţii cu elevi, studenţi şi profesori persoane care acuzau mecansimul ca fiind discriminatoriu faţă de ne-romi, dar nu a existat o opoziţie masivă faţă de aceste măsuri afirmative. Similar, am înregistrat opinii destul de vehement critice faţă de ideea rezervării unui număr de locuri pentru femei pe listele de candidaţi la alegeri locale şi parlamentare. Adevărul este că nu-i uşor să explici unui contemporan că avem de achitat consumaţia strămoşilor noştri: timp de mai multe sute de ani, străbuneii au folosit munca romilor pe care i-au ţinut legaţi de statutul de robi (sclavi), iar femeile au fost reduse la un statut de robie atenuată. Efectul acestor tratamente, măsurat cu instrumente academice, spune că România este ţara cu cel mai mare nivel al discriminării faţă de femei din ţările membre ale Uniunii Europene. România a reuşit să instituţionalizeze câteva acţiuni afirmative pentru romi: locuri în şcoli şi facultăţi, reprezentare la nivelul administraţiei locale (mediatorul sanitar) şi parlamentare. Pentru comunităţile afectate de sărăcie extremă subvenţionarea unei mese calde pentru copiii care merg la şcoală este o victorie recentă. Paradoxal, femeile – care putem presupune că sunt mai apropiate de sufletul majoritarului decât romii – nu beneficiază de măsuri afirmative de dimensiuni comparabile. Speranţa vine de la Bruxelles: Uniunea Europeană cere ca până în 2020 consiliile de administraţie ale companiilor să fie populate cu cel puţin 40% femei.
