
Romii sunt mai degrabă descrişi în termeni care ţin de social şi de economic, decât prin trăsăturile lor culturale. Murdăria, furtul, cerşetoria, marginalizarea socială slujesc de obicei la a-i defini.
Că românii nu sunt uşi de biserici o ştim prea bine! Că „emancipatul” rrom tot ţigan este şi că tot ceea ce ştie (genetic) să facă, face, asta iar nu-i nimic nou sub soare! Dar chiar să fi ajuns noi de groaza lumii, în special a Italiei? Să fim chiar atât de buboşi, plini de lepră socială, de primitivi şi incriminabili?
În tradiţia romă, familia ocupă un rol central.Copilul, la rromi, e văzut ca un dar ceresc, de aceea romii fac mulţi copii. O casă fără copii e o ruşine pentru romi. Familiile tinere sunt educate sub supravegherea atentă a părinţilor, a soacrei mai ales, care are totdeauna un cuvânt cu greutate şi influenţă, fiind cea mai bătrână femeie, căreia toţi îi datorează mult respect. De multe ori i se cere sfatul şi în educarea copiilor. Ţiganului îi este foarte frică să facă din copilul lui „domn”, deoarece, când acesta se realizează îşi dispreţuieşte părinţii. Este o logică veche a familiilor rome, care în multe cazuri s-a dovedit a fi foarte adevărată..
Nu vrem să fim confundaţi cu ei. Sunt murdari, puturoşi, necinstiţi – e un şuvoi de stereotipii. Dar cea mai mare problemă a “ţiganilor” este că nu-i vrem lângă noi. Iar aceasta e de fapt problema noastră. Înainte de a pretinde civilizarea romilor, ar trebui să ne vindecăm noi înşine.
În condiţiile de mai sus, cine să-şi mai piardă timpul cu relansarea economică? N-avem timp de muncă, suntem cu toţii prea ocupaţi cu făcut bani. Păi cum altfel, nu vedeţi că e criză?