De fiecare dată când se întorcea din străinătăţuri, tanti Maria îmi povestea cum a dus-o acolo: seara plângea după cei de acasă, se frământa şi se gândea la ce or face în lipsa ei, iar ziua nu-i tăcea gura la cerşuit, şi mai ales îndura durerile de mâini şi picioare. Nu-i treabă uşoară să stai în genunchi uneori pâna la trei ore, nemişcat, în faţa unei biserici, cu mâna întinsă. La cei 60 şi ceva de ani ai ei, tanti Maria duce în spate toată gospodaria: un băiat care nu s-a priceput nici la lucrul cu ciocanul, dar nici la întins mâna, o noră pe care, zicea tanti Maria, n-o duce capul mai mult de crescut porcii. Şi pentru asta merge zi de zi la oraş, cu trenul de 5, caută la cubele şi se întorcea la 10 cu taxiul, cu straiţa plină cu mâncare de porci, dar şi cu roşii, salamuri şi pâine, pentru care vinde, la piaţă, la oltenii veniţi cu zarzavaturi, borcane, peturi, cutii de valabilă, haine pe care le primeşte de la cocoane. Au doua fete, măritate şi plecate de acasă, la care trebuie, la fiecare Paşte, să le cumpere de încălţat, rochii şi surte noi, şi mai ales să le dea bani şi d-ale gurii, de fiecare dată cand socrii le trimit să ceară, cu ameninţarea implicită de a nu se întoarce acasă cu mâinile goale. Pe langa fete, mai era un flăcău de însurat, căruia îi trebuiau mereu pălării şi pantaloni noi, DVD player cum aveau şi ceilalţi băieţi şi telefon şmecher. Tanti Maria nu ştie să scrie sau să citească, dar asta nu a împiedicat-o să se descurce prin ţările din Europa prin care a umblat: Polonia, Germania, Austria, Grecia, Franţa, Italia etc. S-a născut la cort şi tot în cort şi-a crescut unicul fecior. Mai singură, căci soţul era tot dus, cu domni mari, prin cârciumi, la oraş.
