Rușinea faptului de a fi țigan este umilitoare, prin internalizarea forțată a stigmatului identitar, de la ura rasială a Celorlalți, la ura de sine (lajimos te aves rrom) cu care ne autoflagelăm zilnic, care induce cel mai adesea la desolidarizare etnică, abandonarea și uitarea nevrotică a strămoșilor și istoriei colective, ca singurătate și eșec. “Rușinea este personală (imanentă) și istorică Poate exista un leac colectiv, dacă ne solidarizăm în protestul împotriva rasismului, încât “Marea rușine” să transceandă fricile și rușinile noastre individuale, pentru a trăi în Adevăr, liberi și demni, și rromi, și româniNesiguranța și eșecul noastru, al rromilor, sunt alimentate, otrăvitor, de dezamăgire și auto-amăgire, ca exces de sentimente și afecte, care duc, inevitabil, la nevroza auto-adorației și egocentrismului maladiv, ca pierdere a contactului și dialogului cu noi înșine, Unde clachează rromii este la rezistența la frustrare, se dau bătuți ușor, de aceea au o cunoaștere/gândire slabă, elite slab calificate, care nu depășesc imitația valorilor și amatorismul.La rromi e invers, prostul angajează doar pe cei mai proști ca el, ca slugi, ca să se simtă jupân (Boss, Șef, Boier), de aceea îi urăște și alungă pe deștepți.