Juriul Galei Participării Politice a Romilor au nominalizat-o pe Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, judeţul Constanţa la categoria „primarul comunităţii”, iar Zamfir Anina-Simona, inspector SPAS, Mircea Cornelia Tatiana, expert local SPAS şi Regep Zobor, mediator şcolar au fost nominalizaţi la categoria „Expertiză în comunitate”.
Competiţia a fost deschisă pentru următoarele categorii: iniţiativă pentru comunitate, primarul comunităţii, politică pentru comunitate şi expertiză în comunitate.
Juriul a fost format din reprezentanţi ai societăţii civile şi ai partidelor politice din România, suţinători constanţi ai activităţii NDI în România. Criteriile principale ce au fost considerate de către membrii juriului sunt: relevanţa iniţiativei pentru comunitatea romă, impactul – rezultatele concrete ale iniţiativei, demersul participativ – atragerea factorilor interesaţi din diferite sectoare, stabilirea de parteneriate şi inovare – iniţiative curajoase și deschizătoare de drumuri.
De menţionat este faptul că în comuna Cumpăna, la iniţiativa primarului Mariana Gâju şi a factorilor decizionali locali s-a constituit „Grupul Local de Lucru pentru Problemele Romilor”, prin HCL nr. 14/07.02.2016 Acest grup este alcătuit din 14 persoane: viceprimar, consilieri locali, reprezentanți poliție locală și națională, directori de școală și grădinițe, medic de familie, reprezentanți ONG-uri, reprezentanți SPAS Cumpăna, un expert local romi și reprezentantul romilor (GIL).