Shadow

Un gînd bun pentru jumătatea care a rămas cu noi

Sînt convinsă că există o mulțime de oameni mult mai în măsură și mai îndreptățiți să scrie despre regretatul Romulus Rusan. Eu nu pot să zic că l-am cunoscut: ne-am intersectat pașii doar de cîteva ori, cu ocazia unor vizite ale cuplului la Cluj sau a participării mele, pe vremuri, la un simpozion de la Memorialul Sighet (al X-lea). Am stat cîndva împreună la o masă (mă invitase scriitoarea Ruxandra Cesereanu să mă alătur); altădată am călătorit în același tren, care mergea de la Brașov la București, după un colocviu studențesc, ce le avusese în centru pe Ana Blandiana și Gabriela Adameșteanu. O însoțeam pe aceasta din urmă (terminasem, împreună cu autoarea, o dramatizare după romanulÎntîlnirea, care tocmai urma să aibă premiera la teatrul radiofonic). În Gara de Nord, am asistat la o conversație între cei trei: Blandiana, Rusan și Gabriela. A mai fost o întîlnire pe treptele Muzeului Literaturii din București – și cam atît în trecut. Ultima oară l-am văzut pe Romulus Rusan la Cluj, în luna martie, cînd Ana Blandiana a fost invitata profesorilor Ioana Bot și Corin Braga, la Facultatea de Litere, unde s-a întîlnit cu studenții. L-am căutat – ăsta e adevărul – pe Romulus Rusan cu privirea, prin toată sala (arhiplină), pînă l-am localizat, iar la finalul întîlnirii, în timp ce Ana Blandiana dădea autografe, m-am dus la el și l-am salutat. Nu își mai amintea de mine, nu știa de unde să mă ia… Atunci de ce mă aflu în treabă, o să vă întrebați, probabil. Nu aveam intenția. Am făcut însă „greșeala“ să-i comunic Gabrielei Adameșteanu, într‑un mesaj electronic, cît de mult m-a afectat dispariția lui Romulus Rusan,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *