Shadow

Comunitatea romilor se consolidează şi cere dreptul de a avea un reprezentant al etniei în Guvern

Jumătate din organizaţiile neguvernamentale ale romilor din Moldova au decis marţi, 22 noiembrie, să se consolideze într-o platformă numită „Vocea romilor”. Scopul acesteia este de a oferi soluţii şi de a colabora cu Guvernul pentru dezvoltarea etniei. Printre soluţiile propuse, Platforma „Vocea romilor”, solicită desemnarea unui reprezentant al comunităţii romilor în Guvern, care s-ar ocupa nemijlocit de problemele etniei romilor din Republica Moldova. „Suntem 27 de organizaţii din cele 51 ale romilor. 24 de organizaţii nu funcţionează, doar sunt înregistrate. Noi ne-am unit şi suntem gata de a colabora cu Guvernul, de a veni cu soluţii. Avem relaţii cu toate structurile internaţionale. Vrem să avem un parteneriat durabil cu Departamentul pentru probleme interetnice, să avem reprezentantul etniei în această structură”, a declarat Vasile Drangoi, preşedintele Platformei „Vocea romilor”. În cadrul conferinţei de presă Platforma „Vocea romilor” a prezentat un raport privind problemele implementării mediatorilor comunitari în comunităţile în care locuiesc cel puţin 150 de romi. Autoarea raportului, Laurenţia Filipschi, a spus că acest raport reprezintă de fapt un studiu privind beneficiile sistemului de mediatori comunitari, dar şi problemele implementării acestui sistem. „S-a constatat că în comunităţile unde există mediatori comunitari sunt soluţionate probleme precum şcolarizarea copiilor romi şi accesul la asistenţă medicală. Din păcate, acest sistem nu este bine implementat, mai sunt şi probleme de ordin legislativ”, a menţionat Filipschi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *