Întotdeauna ne comparăm cu oraşele din vest, când vrem să ne fie bine. În schimb, autorităţile ne amintesc că alţii trăiesc mai rău, atunci când vor să justifice indiferenţa lor de a face lucrurile aşa cum trebuie. Astăzi am să vă povestesc despre o nouă plângere pe care am făcut-o la mijlocul lunii septembrie 2016. Este vorba de modul în care experţii şi administraţiile locale „uită” de categoria cea mai defavorizată de pietoni: persoanele cu dizabilităţi. Există prevederi legale care permiteau autorităţilor să amenajeze spaţiile publice mai bine că multe oraşe din vest. Însă, în cei peste 15 ani de când există legea, „au furat”. Au furat dreptul tuturor de a trăi mai bine. Pentru că accesibilizarea spaţiului public şi a instituţiilor nu este doar pentru persoanele cu dizabilităţi. Este despre creşterea calităţii vieţii pentru toţi cetăţenii. Dar dacă un om fără dizabilităţi preferă să ridice din umeri când trebuie să ocolească un obstacol aflat pe trotuar sau să înjure când se loveşte de un astfel de obstacol, pentru o persoană fără vedere sau în scaun rulant, un astfel de trotuar este imposibil de utilizat. În termeni juridici: este discriminată. Tocmai de aceea, experţii care lucrează la planurile de mobilitate urbană durabilă, atunci când constată că pietonii nu pot utiliza o reţea viabilă de deplasare, sunt obligaţi să propună măsuri care să remedieze problema identificată. Pentru că mersul pe jos este pilonul principal al unei astfel de strategii de decongestionare a traficului. La rândul lor, autorităţile sunt obligate să asigure fondurile necesare acestor proiecte.
