
‘Aștept cu nerăbdare să lucrez pentru Consiliul Europei și în special cu echipa reprezentantului special al secretarului general pentru sprijinul romilor și să continui să fac să avanseze agenda pentru drepturile omului în statele membre ale Consiliului Europei’, a adăugat Valeriu Nicolae.
”Din 1999, am urmărit îndeaproape dezvoltarea cadrului legal și activitatea practică a CoE, căutând soluții pentru incluziunea socială a romilor și a grupurilor vulnerabile la nivelul de bază. Cred cu fermitate în colaborarea cu statele membre și în construirea de alianțe strategice cu toți partenerii strategici ai CoE pentru a avea societăți deschise și incluzive care respectă drepturile omului în cazul tuturor persoanelor”, a mai precizat Nicolae.
Potrivit comunicatului CoE, Nicolae aduce o experiență bogată și diversă echipei reprezentantului special al secretarului general pentru sprijinul romilor. Înainte de a deveni reprezentant social, el a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.
Anterior, Valeriu Nicolae a deținut poziții de nivel înalt la câteva ONG-uri internaționale majore, precum World Vision, Open Society Institute și Rețeaua ONG-urilor europene pentru drepturile romilor (ERGO).