Acum patru ani am întâlnit-o prima dată pe Roxana. Roxana avea vârsta mea, era tot de etnie romă, dar era dintr-o familie tradițională de zlătari care se ocupase în trecut cu prelucrarea aurului. La cei 25 de ani era „oaia neagră” a comunității. Protestase în nenumărate rânduri, ani la rând, ca să nu fie măritată. Ori de câte ori venea vreun băiat să o ceară de nevastă, familia ei „cădea de rușine” că fata lor are un cuvânt de spus în fața deciziei lor.Între timp, ca să suporte mai ușor scandalurile de acasă, Roxana se pocăise. S-a gândit că pocăința o va scăpa de căsătoria impusă. Cu vremea, așa a fost. Familia ei a lăsat-o în pace, iar ea era singura fată din comunitatea ei care la 25 de ani nu era măritată și nu avea copii.
Voiam să fac un spectacol despre căsătoriile timpurii la romi, iar cel mai mult mă interesau părerile fetelor când familiile lor decid să le mărite. Dacă sunt împăcate cu asta, dacă nu. De altfel ce poți gândi la 13-14-15 ani? Dacă te-ai născut într-o comunitate tradițională în care toată lumea se căsătorește la vârsta asta, nu chestionezi, ăsta e firescul. Să te opui, cum a făcut Roxana, e ceva ieșit din comun. Pentru toată lumea, era o „nebună”.