Acum, dar, voindu ei prin înpărţală a trage de la dumnealui partea mănăstirii, am stătut la învoială, prin cari, hotărându-să, s-au îndatorit dum(nea)lui a da mănăstirii trei sufleti, adică doao feati şi un băiat. Şi măcar că dreptul mănăstirii era să tragă trei suflete şi giumătate, dar după învoială acea giumătate de suflet am lăsat ca să treacă de la mănăstire la dum(nea)lui: cari sufleti de ţigani s-au îndatorit dum(nea)lui a-i faci teslim mănăstirii după înplinirea a cinci luni de zile, însă să fie curaţi, sănătoşi, buni de slujbă, iar nu cu oareşcari beteşuguri. Iar când dumnealui, la vadeaoa ce s-au pus, nu va da ţiganii mănăstirii şi va mai prelungi, atuncea să aibă dumnealui a da patru suflete de ţigani mănăstirii, fără cuvânt. Şi când va faci dumnealui ţiganii teslim mănăstirii, atuncea, prin osăbită scrisoare ce va da mănăstirii, să arate şi numili acelor sufleti, luând de la mănăstire scrisoare, precum că i-au priimit şi am iscălit“.
Conform Codului penal din anul 1818 din Ţara Românească, „Toţi ţiganii sunt născuţi robi” şi „Ţiganii fără stăpân sunt proprietatea statului”.
Doar în 1848 s-a cerut dezrobirea ţiganilor. Însă, înfrângerea mişcării revoluţionare a însemnat şi abandonarea ideii. Abia în 1856 a fost votată „Legiuirea pentru emanciparea tuturor ţiganilor din Principatul Ţării Româneşti“.