După 1990, în România termenul de “rom” a început să-l înlocuiască pe cel de “ţigan”. Termenul este des folosit mai ales în estul Europei, ştiut fiind faptul că în această zonă se concentrează cea mai mare populaţie aparţinând acestei etnii. Sociologul francez Jean-Pierre Liegeois, unul dintre cei mai cunoscuţi cercetători ai etniei, susţine că termenul „rom“ nu a fost inventat după 1989, cum ar crede mulţi, ci exista de cel puţin 200 de ani, fiind un cuvânt vechi al limbii rromani, folosit pentru desemnarea apartenenţei etnice. Şi în ţara noastră, în secolul XIX, au existat studii care înregistrau pentru spaţiul românesc etnonimul „rom” folosit de ţigani. Mihail Kogălniceanu pomenea chiar în 1837, an în care a început demersurile pentru procesul de dezrobire a ţiganilor, despre acest termen, iar profesorul Barbu Constantinescu, cel care a depus şi o activitate de culegător de folclor ţigănesc, documenta la 1878 existenţa cuvântului rom: „Rom-ţiganul. Romnie-ţigancă. Ţiganii către dânşii se numesc rom, iar pe români îi numesc gagio”. Se spune că în România termenul de rom a intrat cu adevărat în uz în anul 1933, când s-a înfiinţat „Uniunea Generală a Romilor din România”, condusă de G.A. Lăzurică. “Acesta a cunoscut o evoluţie interesantă. A început prin a se declara ţigan, dar în scurt timp s-a redescoperit ca < >. Deşi el a fost cel care a acreditat şi practic a impus la nivelul autoreprezentării politice etnonimul < >, Lăzurică nu pare a fi avut iniţial intenţia de a vorbi despre romi. Prima fază, cea ţigănească, este evidentă în primăvara şi vara anului 1933, când lui G.A. Lăzurică i s-au publicat în „Adevărul Literar şi Artistic” diferite articole inspirate din viaţa ţiganilor. În primele articole, opţiunea sa pentru etnonimul <<ţigan>> era clară, articolele erau intitulate generic „Din literatura ţigănească”, iar personajele descrise în articolele sale erau menţionate fără probleme ca ţigani şi ţigănci. Doar câteva luni mai târziu, în septembrie 1933, începea perioada romă a lui Lăzurică. Literatura ţigănească devine literatură romă, ţiganii din articolele sale se transformă în romi, iar Lăzurică renunţă la colaborarea cu Calinic I. Popp Şerboianu, pe care-l secondase în crearea Asociaţiei Generale a Ţiganilor din România. Mai mult decât atât, Lăzurică reuşea să creeze Uniunea Generală a Romilor din România, declarând termenul de ţigan jignitor, iar pe cel de rom ca adecvat să-i reprezinte”, potrivit lui Isvan Harvath şi Lucian Năstasă, care au efectuat studii despre această etnie. În perioada comunistă, nu s-a pus mare preţ pe această etnie, autorităţile comuniste desfiinţând Uniunea Generală a Romilor din România, odată cu celelalte organizaţii care nu se încadrau cu sistemul totalitar.
