Shadow

Masa săracilor pe care o gătesc bogaţii. Oamenii care îşi petrec timpul liber hrănind nevoiaşii Clujului

Pe Bulevardul Muncii, într-o casă simplă de la marginea Clujului, se petrece câte o minune la fiecare sfârşit de săptămână: 122 de sărmani primesc o masă caldă şi pâinea cea de toate zilele. Şi nu doar mâncare, ci şi câte o vorbă bună. Mai bine de un an, inginerul IT Daniel Someşanu împreună cu prieteni şi voluntari gătesc în fiecare sâmbătă, în casa unor clujeni mărinimoşi, mâncare pentru familiile nevoiaşe. „Acum, când sunt sărbătorile, au mai multă nevoie de noi“, spune Daniel Someşanu, un bărbat de 44 de ani, cu o voce caldă. Pentru el şi ceilalţi din filiala clujeană a Asociaţiei Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului din Satu Mare, nu contează că e sărbătoare sau nu, la sfârşit de săptămână e regulă:  îşi dedică timpul celor mai puţini norocoşi decât ei. Însă nu se limitează la doar a da mâncare, ci şi vorbesc cu oamenii, încearcă să-i ajute cum pot: cu haine, obiecte, cu sfaturi. Într-un cuvânt, le dau un imbold din starea în care sunt, încearcă să-i convingă că, deşi ei nu văd acum, viaţa e frumoasă şi că, dacă vor, pot face lucruri minunate. Cum a început „Masa săracilor“ „Până la vârsta de 43 de ani am trăit doar pentru mine, adică am făcut pentru mine cele mai multe lucruri şi mai puţin pentru alţii. Am gustat din toate lucrurile vieţii. Ceea ce caut eu acum sunt satisfacţiile sufleteşti. Până nu te implici în proiecte umanitare nu trăieşti cu adevărat“, mărturiseşte Daniel Someşanu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *