Am fost la spectacolul de teatru despre cei 500 de ani de sclavie romă — „Marea rușine” — scris și regizat de actrița Alina Șerban, care a cercetat zeci de documente istorice despre robia romilor pe teritoriile românești și a încercat să înțeleagă cărui fapt îi datorăm tăcerea noastră referitoare la acest subiect. Trăim, oare, într-un fel de paradox, în care abuzul împotriva romilor este mai „scuzabil” decât altele? Mi-am pus multe întrebări în timp ce urmăream spectacolul ei și nu pot să spun că la final am avut vreun răspuns. Oricum, nu vreunul care să ne facă cinste nouă, românilor.
Înfața Teatrului Național din București, unde s-a jucat „Marea rușine”, un grup de oameni fumează ultima țigară înainte de a intra în sală.
Am ajuns într-o grabă greu de descris, pentru că în marea de politicieni corupți și revolte stradale care ne țin ocupată cam toată atenția în perioada asta, nu am văzut la timp comunicatul despre „Comemorarea a 161 de ani de la eliberarea romilor din robie”.
Sclavia pe teritoriile românești este un subiect despre care vreau să aflu mai multe de ceva vreme, dar lipsa de surse de informații la îndemână, pactul tacit din societate că „nu vorbim despre asta” și, cumva, recunosc, comoditatea mea, m-au adus în punctul în care să aflu dintr-o piesă de teatru (excelent documentată) tot ce nu ni s-a spus vreodată la orele de istorie din școală. Adică locul ăla unde părea că ni se predă doar versiunea „prielnică” a faptelor întâmplate cu mult timp înaintea noastră.