Ţiganul nu poate fi rrom. Om, poate că da, dar ca o specie de subom“ a spus, paradoxal şi perplexant, dezamăgit, Nicolae Gheorghe în Testamentul Demnităţii şi Libertăţii Rromilor La trei ani de la dispariţia sa fizică (8 august 2013), sociologul şi diplomatul Nicolae Gheorghe este mai viu decât în timpul vieţii, prin discuţiile aprinse în jurul moştenirii sale spirituale. Pare să fi fost o moarte care înseamnă totul, care a antrenat degringolada şi prăbuşirea întregii Mişcări asociative rrome, a făcut ridicolă fanfaronada elitelor şi a dezvăluit farsa ineficienţei politicilor publice europene sau de stat. Cazul dezgustător de la Berevoieşti, al însclavizării unor oameni de către rromi, cândva ei înşişi sclavi, este o exemplificare a falimentului retoricii mainstreaming-ului (integrării nediferenţiate) şi a ipocriziei corectitudinii politice a umanismului de stat. Autodistrusă, Partida Romilor abia mai există, sectorul ONG a mai rămas prin cîteva asociaţii prestatoare de servicii, demnitarii şi birocraţii de origine rromă din instituţiile statului au o responsabilitate limitată, nu pot face prea mult. De fapt, în absenţa poporului dezamăgit, care şi-a abandonat elitele, nu (mai) există activism rrom, ci doar lefegii (mercenari), chibiţi şi comentatori de pe margine. Nu mai există nicio presiune pentru drepturi legitime, motivul fiind compromiterea elitelor sau selecţia bazată pe obedienţă / servilism a unor aventurieri (clasa pentru sine) de către administraţia statului. Promisiunile n-au fost onorate, de ambele părţi.
Ţiganul nu poate fi rrom. Om, poate că da, dar ca o specie de subom“ a spus, paradoxal şi perplexant, dezamăgit, Nicolae Gheorghe în Testamentul Demnităţii şi Libertăţii Rromilor La trei ani de la dispariţia sa fizică (8 august 2013), sociologul şi diplomatul Nicolae Gheorghe este mai viu decât în timpul vieţii, prin discuţiile aprinse în jurul moştenirii sale spirituale. Pare să fi fost o moarte care înseamnă totul, care a antrenat degringolada şi prăbuşirea întregii Mişcări asociative rrome, a făcut ridicolă fanfaronada elitelor şi a dezvăluit farsa ineficienţei politicilor publice europene sau de stat. Cazul dezgustător de la Berevoieşti, al însclavizării unor oameni de către rromi, cândva ei înşişi sclavi, este o exemplificare a falimentului retoricii mainstreaming-ului (integrării nediferenţiate) şi a ipocriziei corectitudinii politice a umanismului de stat. Autodistrusă, Partida Romilor abia mai există, sectorul ONG a mai rămas prin cîteva asociaţii prestatoare de servicii, demnitarii şi birocraţii de origine rromă din instituţiile statului au o responsabilitate limitată, nu pot face prea mult. De fapt, în absenţa poporului dezamăgit, care şi-a abandonat elitele, nu (mai) există activism rrom, ci doar lefegii (mercenari), chibiţi şi comentatori de pe margine. Nu mai există nicio presiune pentru drepturi legitime, motivul fiind compromiterea elitelor sau selecţia bazată pe obedienţă / servilism a unor aventurieri (clasa pentru sine) de către administraţia statului. Promisiunile n-au fost onorate, de ambele părţi.