Shadow

O contraistorie a Libertăţii: ţiganii – români sau rromi?

În fiecare 20 februarie se celebrează eliberarea din sclavie a rromilor din România, din 1856. „Emancipaţii” au devenit liberi, dar au rămas săraci sau într-un retard socio-cultural engramat în vechea opoziţie dintre civilizat vs. barbar/ primitiv. Afroamericanii, sclavi ca şi ţiganii, au reuşit în mare parte ieşirea din marasmul dispreţului şi urii, nu şi rromii. De ce? În toată toată istoria medievală a unicităţii sclaviei rromilor din Ţările Române, adevărul este că cine a vrut să fie liber, să nu mai fie sclav, a putut-o face, prin simplul curaj de a fugi spre Libertate, dincolo de Dunăre (în imperiul otoman), dincolo de Nistru (în imperiul rus) sau dincolo de Carpaţi (în imperiul austriac). Mai ales după războiul austro-ruso-turc din 1735-1739, când austriecii şi ruşii au început împroprietărirea şi colonizarea a milioane de săraci ai Europei în fostele posesiuni cucerite de la otomani, cei care se aflau în servitute juridică şi economică în Tările Române, „rumânii” (şerbii) şi „ţiganii” (sclavii), au migrat masiv, depopulând ţara. Reformele propuse de „Aşezământul” domnitorului fanariot Constantin Mavrocordat (1740) aveau în vedere stoparea migraţiei forţei de muncă, prin desfiinţarea „rumâniei” (şerbiei, iobăgiei) şi îmbunătăţirea situaţiei „ţiganilor”(robilor, sclavilor), în special prin desfiinţarea însclavizării perpetue a căsătoriilor mixte dintre sclavii vlahi şi sclavii nevlahi, devenite frecvente, pentru scutirea de bir si de celelalte obligaţii publice.  Totuşi, măsurile au fost ambigue şi fără urmări, cei fugiţi nu s-au mai întors, recensământul din perioada 1741-1746 arătând că jumătate din ţăranii şi ţiganii aserviţi părăsiseră deja ţara, iar cei rămaşi se pregăteau de emigrare. Forţat de situaţie, în 1746 (în Muntenia) şi 1749 (în Moldova), domnitorul Constantin Mavrocordat a dat un nou aşezământ (lege), prin care a desfiinţat „rumânia” ţăranilor (răscumpărare prin plata a 10 taleri), ca stare de dependenţă („legare de pământ”) faţă de clasa/ casta boierească, termenul însuşi fiind eliminat din limbajul oficial-administrativ prin utilizarea altor termeni, clăcaşi, săteni. În mod similar, statutul sclavilor (ţiganilor) era mult îmbunătăţit, substituit statutului de „rumânie” (de aici şi formularea încă utilizată, de „ţigani/ rromi românizaţi”). Pentru că reformele contraziceau „obiceiul pământului” (tradiţia juridică), boierii au fost puşi să jure în faţa mitropolitului pe Sfânta scriptură că vor respecta întocmai noile legi. Evident, nu le-au respectat, o altă anaforea (lege), la 1766, anulând deciziile anterioare, în special pe cele referitoare la robi. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *