Shadow

„Calul alb“ şi „Mustang“-ul rom. Despre teatrul independent, dimensiunea politică şi socială

Este de apreciat, de exemplu, efortul tinerei echipe de la Centrul de Teatru Educaţional Replika de a pune în scenă altceva decât se poate vedea în prăfuitele montări de la teatrele bucureştene. Spectacolul „Calul alb“, pe care l-am văzut în avanpremiera festivalului One World Romania, pleacă de la mediatizatul proces recent al torţionarului din anii ’50 Ioan Ficior, pentru a construi o meditaţie pe teme mai largi şi oricând actuale, precum: ura (existenţa şi eventuala ei necesitate), răzbunarea, trauma, tortura/teroarea, manipularea, ce şi cât mai înţelegem din istoria recentă. Montarea îi aparţine regizoarei Ioana Păun, iar spectacolul este un one-woman-show, dus cu energie – timp de peste o oră şi pe mai multe „voci“ narative – de actriţa Ilinca Manolache (secondată, mai ales pentru pasajele muzicale, de Diana Miron). În pielea Răului „Calul alb“ (cel cu care Ficior sărea peste victimele sale neputincioase, deţinuţi politici din lagărul de la Periprava) este un spectacol (decis) politic (cu inserţii social-satirice), care propune un exerciţiu de empatie, de punere în locul şi în pielea celui pe care-l considerăm Răul: ia să vedem dacă Răul e chiar atât de Rău şi dacă n-o fi avut şi el motivaţiile sale? Şi chiar dacă o fi Răul absolut, merită acum să-l urâm pe cel care l-a încarnat şi să ne contaminăm la rândul nostru, să devenim şi noi parte a Lui? Spirala răului, cercul vicios al răzbunării şi resentimentului, sunt duse până în anii ’40, ai Dictatului de la Viena, atingând şi problema atât de nocivelor conflicte interetnice româno-maghiare (care le dublează grotesc pe cele de clasă). Chiar dacă sudarea celor trei planuri temporale nu este întotdeauna perfectă, iar multe dintre tehnicile actoriceşti şi regizorale folosite par că există doar pentru a fi trecute în revistă, nu cred că sunt necesitate de fond, „Calul alb“ este un pas important, pentru crearea unui teatru (de ce nu, politic) mai liber şi mai apropiat de actualitatea spectatorului tânăr (mă refer la modul de gândire, nu neapărat la conţinutul tematic, însă problemele atinse de spectacol sunt mult mai importante decât cele aşa-zis „cotidiene“), pe linia începută de câţiva ani de teatrul independent, cu dimensiuni politic-sociale, bucureştean.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *