În România sunt doar câteva „pocale nobile“. Tiganii le pastreaza la români, din motive de siguranta. Valoarea unor astfel de pocale oscileaza între 100.000 si un milion de euro.
Lasate mostenire din generatie în generatie pe linie paterna, pocalele înseamna pentru tiganii cortorari (caldarari) tot ce au mai de pret pe lume. Din povestile unora s-ar parea ca acestea erau date cadou tiganilor robi care munceau de generatii întregi pe mosiile grofilor.
Cum alte bunuri nu puteau acumula, pocalele deveneau astfel singurele obiecte de pret ce puteau fi transmise urmasilor. Chiar daca valoarea în sine a unui astfel de pocal ar fi relativa, destinul sau influenteaza decisiv destinul familiei de tigani care-l stapâneste.
În comuna Arpasu de Jos, judetul Sibiu, sunt 12 familii de tigani cortorari. Familia compusa din Constantin Bancu (38 de ani), poreclit Uto, si Caldararu Elisabeta (36 de ani), poreclita Tuta, este una dintre cele mai respectate din comunitate. Muncesc din zori si pâna-n seara, au o casa uriasa, grajduri cu animale, tractor, masina si un baiat casatorit deja de sase ani. Si, bineînteles, au un pahar pe care nu multi au avut norocul sa-l vada. În sufrageria larga, de puteai întoarce calul cu caruta cu tot, dupa îndelungi tratative, „Uto” vine de undeva din sat cu un colet ascuns sub cojoc. Înfasat ca un prunc într-o camasa groasa din bumbac, paharul, comoara familiei Bancu, a fost scos si asezat pe masa. „Oamenii straini care au vazut acest pahar pot fi numarati pe degetele de la o mâna. Traditia nu prea ne da voie sa-l aratam. El trebuie sa stea la pastrare si în permanenta în jurul nostru”, spune „Uto” cu mândrie.