Shadow

Sînt eu hater?

 

Prea ne-am obişnuit să ne filtrăm stările şi sentimentele, să nu postăm pe net decît lucrurile bune, frumoase. Uite cîte tragedii se întîmplă în jurul nostru şi jurnaliştii ăştia nu se pricep să le pună în context, e păcat să rămînă necomentate, să nu aibă mai mare vizibilitate în public. Ei, mai lovesc într-un părinte, un preot sau un medic, cîteodată într-o comunitate întreagă, dar şi dacă se ofensează doi-trei, aia e, prea se victimizează oamenii ăştia. Puţin public shaming nu strică niciodată, e cu un scop bun. Îi arăt cu degetul pe vinovaţi, deci fac ceva constructiv, contribui la rezolvarea problemei.

Recunosc, am oareşce porniri negative. Cîteodată parcă sînt prea Gică contra. Dar lucrez la dezvoltarea personală, vreau să fiu un om mai bun. Totuşi, m-am mai gîndit şi nu m-aş numi chiar hater. Mie nu-mi plac hater-ii. Ăia sînt fixişti, au complexe de superioritate… Eu sînt mai bună de atît. Ce fac eu e totuşi pamflet, sarcasm, ironie fină. Nu pricepe oricine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *