Shadow

Romii, o problemă pentru 93% dintre francezi

Nouă francezi din zece apreciază că romii se integrează dificil în societatea franceză, iar şapte franezi din zece consideră că ministrul de Interne Manuel Valls a avut dreptate să spună acest lucru, potrivit unui sondaj publicat de ziarul francez Le Parisien în ediţia online de sâmbătă şi citat de Mediafax.

Valls a declanşat o polemică dură în contextul campaniei pentru alegerile municipale şi europene, declarând că doar o minoritate a romilor doreşte să se integreze în ţara sa. Iar într-un nou incident guvernamental pe această temă, ministrul francez al Locuinţelor Cécile Duflot l-a acuzat că a trecut “dincolo de ceea ce pune în pericol pactul republican”.

Însă, potrivit publicaţiei franceze, un sondaj efectuat de BVA pentru “Le Parisien-Aujourd’hui en France” şi emisiunea CQFD a postului i>télé arată că francezii susţin afirmaţiile ministrului de Interne.

Aproape în unanimitate – 93% -, persoanele chestionate apreciază că romii se integrează dificil în societatea franceză, potrivit sondajului. Alţi 5% consideră că aceştia se integrează “mai degrabă bine”, iar 2% nu se pronunţă, potrivit ediţiei franceze a site-ului Huffington Post.

Această constatare depăşeşte clivajele politice, deoarece această opinie este împărtăşită de 98% dintre simpatizanţii dreptei şi de 84% dintre cei ai stângii, subliniază Le Parisien. Inclusiv alegătorii ecologiştilor sau Partidului de Stânga care, în schimb, condamnă afirmaţiile lui Valls, se raliază acestei idei a unui eşec al integrări a romilor, în proporţie de 76% şi, respectiv 69%.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *