Era odată, că de n-ar fi… nu s-ar povesti, undeva nu foarte departe şi cândva-nu foarte demult, un sat frumos, aşa cum multe găseşti pe harta ţării. Familiile care locuiau acolo erau în majoritate de români, dar în sat era stabilită şi o familie de romi. Locuiau undeva departe de centrul satului, la marginea unui codru des şi îmbrăcat tot timpul în haine de sărbătoare. La casa romilor trăiau doi oameni, cu nume de flori: Zambila şi Bujorel, care aveau un copil negricios, numit Kalea, alintat de mama lui Kolorică. Era un copil frumos, cu tenul închis la culoare, cu părul des şi ondulat, care-i atârna pe umeri precum filele unei cărţi magice, numite copilărie. Era mărunţel, avea mersul rar şi apăsat, iar în urma lui creşteau florile mărunte ale gândurilor, purtate de aripile vântului şi udate de roua dimineţilor.
