
Ana-Maria Agiu a explicat că situația din prezent este cauzată, în mare parte, de schimbările climatice, și de faptul că autoritățile locale și cele de la Ministerul Agriculturii nu au acționat cum trebuie, pentru a preveni aceste inundații. Cert este că nu s-a deversat niciun râu mare și nu s-a rupt niciun dig. Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au explicat că ceea ce se întâmplă acum a început, de fapt, din primăvară. Atunci a plouat așa de mult din cauza ciclonilor de origine mediteraneană, iar acum din cauza unei activități intense de tip ciclonic din Marea Adriatică. Deci, autoritățile ar fi trebuit să știe exact situația ce a urmat zilele acestea, având în vedere că pământul era deja, înainte de ultimele ploi, destul de îmbibat cu apă, iar cotele râurilor mici destul de ridicate, au povestit, pentru EVZ, surse din cadrul Institutului Național de Hidrologie.
Degeaba citim dacă nu muncim
Deși edilii au primit, anul trecut, manuale care le arată cum trebuie să acționeze în caz de inundații și s-au alocat zeci de milioane de lei pentru seminarii și cursuri antiinundații, la care au participat, primarii nu știu nici acum cum să acționeze. Iar când vin apele – cer socoteală