Ambasadorul statului Israel, Tamar Samash, va fi prezent, vineri, 26 mai, în Bacău unde are organizate mai multe întâlniri, la care vor lua parte primarul Cosmin Necula, reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai universităţilor dar şi ai Comunităţii Evreilor din Bacău. Profesorul Gabriel Stan, consilier local, a reuşit realizarea unor proiecte majore, în ultimii ani, cu Institutul Elie Wiesel dar şi cu Muzeul Holocaustului din Washington. La iniţiativa profesorului Gabriel Stan, consilier local şi la invitaţia primarului municipiului Bacău, domnul Cosmin Necula, ambasadorul statului Israel la Bucureşti, Excelenţa Sa doamna Tamar Samash, efectuează zilele viitoare o vizită în oraşul nostru. Ambasadorul Tamar Samash va avea întâlniri cu primarul municipiului Bacău, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri băcăuan, în cadrul unui eveniment organizat de SIF Moldova cu sprijinul Camerei de Comerţ şi Industrie Bacău şi în colaborare cu Centrul de Afaceri şi Expoziţii “Mircea Cancicov” Bacău. Tot mâine, ambasadorul Israelului la Bucureşti are programate vizite la sediul Comunităţii Evreilor din Bacău, la Sinagoga “Rosen” şi la Muzeul „Dr. Alexandru Şafran“