Primul articol declarat neconstituțional, în data de 17 ianuarie, este art. 347 alineat 1 Cod Procedură Penală, care vizează contestația, ca plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală. Mai exact, textul din legea în vigoare prevedea că, în termen de trei zile de la comunicarea încheierii, procurorul sau inculpatul poate face contestație cu privire la modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor, precum și împotriva măsurilor prevăzute în art. 346, alineatele 3-5, nu însă și împotriva măsurilor dispuse la alineatul al doilea al aceluiași articol 346.
Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate privind art. 347 alineat 1, care exclude posibilitatea de a face contestație și în situația în care, dacă nu s-au formulat cereri și excepții la expirarea termenului legal, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a admisibilității probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea judecății.
Curtea a constatat că excluderea căii de atac a contestației împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară încalcă, în principiu, legalitatea în drepturi între cetățeni, în ceea ce privește recunoașterea dreptului fundamental de acces liber la justiție.