În familia Botez, sărăcia a fost mereu un dat. Neam de neamul lor au mers puțin la școală, s-au măritat și însurat devreme, au făcut copii și s-au pus pe muncă pentru a-i putea crește. Muncă pe apucatelea, fără forme legale. Tot timpul sub imperativul foamei și al zilei de mâine. Când ești mereu hăituit de grija hranei pentru copii, sănătatea ta este ultima pe listă. “De mult timp mă zbat cu stomacul, dar n-am băgat de seamă. De Crăciun acum, a fost pentru prima oară când am mers la doctor, că nu mi-am permis, n-am avut posibilitatea. A trebuit mereu, ba să stau cu copiii, ba să mă duc cu ziua să muncesc, ca să pot să le dau să mănânce,” spune femeia și-și înghite lacrimile. Nu s-ar fi dus nici acum la spital dacă n-ar fi simțit o umflătură în zona stomacului și dacă fiecare înghițitură de mâncare n-ar fi devenit un calvar. Doctorii de la Vaslui s-au luat cu mâinile de cap când a ajuns la ei și, neputincioși, au trimis-o la Spitalul in Iași. Viorica a fost operată acolo, dar verdictul a fost necruțător: din cauza metastazelor, zilele ei sunt numărate. “De la stres, de la lipsuri, de la griji, că nu am aia, că nu am aia, s-au adunat și s-a făcut asta,” spune cu ciudă și arată spre tăietura de pe burtă.Când lupta pentru viaţă devine fatală
Ca să înțelegem puțin contextul, trebuie să precizăm că Viorica n-a făcut nimic special ca să ajungă aici. Ba chiar s-a luptat toată viața să scape de predestinarea sărăciei, a bolii și a morții. În adolescență, fata timidă și oacheșă, a crezut că fentează destinul și scapă de lipsuri, măritându-se. A tras lozul necâștigător, s-a lăsat de școală și a avut primul copil. Apoi a muncit până n-a mai știut de ea, vara a cules fructe, a mers la sapă și la prașilă, oriunde o chemau cu ziua pentru câțiva lei – ea se ducea.