Shadow

Acuzaţii de discriminare la o şcoală din Iaşi: elevii romi, puşi separat de cei români. Cazul a ajuns la CNCD

Reclamaţia a fost formulată de Centrul de Advocacy şi Drepturile Omului (CADO), o organizaţie nonguvernamentală care a realizat un studiu la nivelul regiunii Moldovei cu privire la segregarea şcolară a copiilor romi. Potrivit plângerii înaintate CNCD, reprezentanţii Şcolii „Bogdan Petriceicu Heşdeu“ din Tătăraşi ar distribui pe criterii etnice elevii care se înscriu la această unitate, cei romi fiind repartizaţi în proporţie majoritară în corpul C al şcolii. De asemenea, romii ar avea parte, se arată în plângere, şi de un act de educaţie de o „calitate inferioară celui practicat în alte corpuri ale aceleiaşi şcoli“. CNCD a deschis deja o investigaţie, pentru a constata dacă cele reclamate de CADO sunt sau nu adevărate, urmând a fi audiate toate părţile implicate. Conform reclamaţiei, Şcoala „B.P. Haşdeu“ dispune de mai multe corpuri, C fiind cel în care ar fi distribuiţi cu preponderenţă elevii de etnie romă. „În corpul C învaţă preponderent copii de etnie romă, iar corpul profesoral, mai ales la învăţământul primar, cuprinde un procent mai mare faţă de celelalte corpuri personal didactic suplinitor sau pensionat. De asemenea, părinţii copiilor educaţi în corpul C al şcolii reclamă calitatea proastă a educaţiei primite de copiii care termină clasa a IV-a fără să ştie să scrie sau să citească şi sunt în pericol de abandon şcolar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *