Un rom botoşănean lucrează într-o forjă de acum câteva secole şi cu unelte care au aparţinut strămoşilor, vechi de 300 de ani. Potcovarul de 70 de ani este ultimul dintr-o lungă generaţie de fierari ţigani de pe moşiile boierilor moldoveni şi munceşte, încă, aproape zi de zi. La Flămânzi, în judeţul Botoşani, acolo unde acum 110 ani izbucnea ultima mare răscoală ţărănească din Europa, nu departe de centrul localităţii, se află un loc cu totul special pentru localnici. Este vorba despre un vechi atelier desprins parcă din alte timpuri, din care se aude aproape zilnic clinchetul ciocanelor şi al nicovalei, iar pe uşile vechi din lemn aproape putrezit, ţâşnesc scântei şi jar aprins. Clădirea scundă, construită din chirpici şi pilitură de fier, ce pare să poarte povara veacurilor, este cunoscută de toţi ţăranii din comunele alăturate şi chiar mai îndepărtate.
Aici lucrează de mai bine de 50 de ani Ilie Dibu, ultimul meşter adevărat de potcoave dintr-o genealogie de ţigani fierari care se pierde în negurile Moldovei voievodale. Nea Ilie are 70 de ani şi toţi cei care vor un cal potcovit cum scrie la carte îi calcă pragul, în forja care oricând poate fi declarată monument istoric.
„Nea Ilie ştie să îmblânzească fierul. La el au venit şi taţii noştri, venim şi noi. Este ultimul meseriaş de felul acesta şi, când a pieri el, nu ştiu ce facem. Cunoaşte şi calul, şi fierul, şi focul ca nimeni altul. Parcă vine din altă lume“, spune Gheorghe Axinte, un sătean din Poiana care-şi potcoveşte caii de aproape două decenii la nea Ilie.