„Glasul romilor”, publicaţie editată de primii lideri ai ţiganilor, din interbelic, se plângea că dispare „meseria” ghicitoarelor și îi ridica elogii mareșalului Antonescu.
Asociaţiile pentru drepturile romilor nu au fost inventate după 1989.
Nici programul multora dintre acestea şi nici măcar termenul „rom” nu este unul post-decembrist.
Problemele etniei par încremenite în timp, dacă e să priveşti la ce făceau liderii romilor din perioada interbelică.
De exemplu, lansau, în 1934, „Glasul romilor” – „Organ al Uniunei Generale a Romilor din România”.
Un ziar creat în scop propagandistic pentru o asociaţie care, între 1933 şi 1941, a reprezentat – într-o Românie ce va fi prinsă şi ea în tăvălugul rasist din cel de- Al Doilea Război Mondial – încercarea etniei de a cere drepturi şi a-şi educa membrii.
A ieşit un deceniu de lupte interne pentru conducerea organizaţiei, dar şi o perioadă în care s-au articulat câteva cerinţe ce şi azi par a fi valabile pentru comunitatea ţiganilor.
Aceasta este povestea primilor lideri ai etniei care au cerut să nu mai fie numiţi ţigani, ci romi.
Ce tipărea „Glasul romilor” pe prima pagina ?
„Glasul romilor” a apărut prima dată pe 1 noiembrie 1934. Se voia a fi o foaie pentru organizaţia condusă, pe atunci, de Gheorghe Niculescu.
Un rom prosper, angrosist florar, proprietarul Florăriei “La doi trandafiri”, Gheorghe Niculescu apare prin unele date şi cu numele de „Gogu floraru”.
Avea totuşi studii, cel mai probabil primare, după cum afirmă istoricul Viorel Achim, care a studiat în profunzime istoria romilor.