KOGĂLNICEANU AL ZILELOR NOASTRE

Cu un asemenea titlu rişti să fii catalogat ca „lustragiu de pantofi politici”.
Da, pentru cine nu-l cunoaşte pe Păun-Ec, ex deputatul singurei formaţiuni a rromilor reprezentantă si reprezentativă în Parlamentul României. Linguşitorii nu au şanse să aducă paranoia în lumea liderului nostru, domnul Nicolae Păun, fiindcă educaţia, familia, pregătirea şi modul său original de a fi
Absolvent al Colegiului Național de Apărare, licențiat in management – presedintele – a venit în lumea politicului ca o necesitate în proporționarea, în echilibrarea unor reacții din creuzetul politic în care se aflau și rromii, începând cu 1992.
De ce? Dacă exagerăm? Nu, nicidecum!.
În timp, tânărul lider de atunci a pierdut multe simpatii, și chiar prietenii, din rândul celor amintiți, așezând peste regretul firesc (toți suntem rromi!) sentimentul de datorie împlinită, de satisfacție a unui lider care s-a impus, în timp, ca reprezentant al nostru în României.
Este încă o dovadă că noțiunea de lider are în ea o întreagă filozofie ce face ca, uneori, chiar liderul să fie într-o permanentă căutare…
Fiecare, din cei care nu au înțeles că interesul general trebuie așezat înaintea interesului particular, de grup – este acolo unde îi este locul: în anonimat, în lumea liderilor care bârfesc, ca o dovadă a micimii în fața conceptului de ales, un ales ce poartă cu el și în el noțiunea de „popor enigmatic“, de reprezentant al unui popor la a cărui istorie încă se mai lucrează…
Așezând la baza relațiilor cu nume sonore din istoria postdecembristă – curaj îmbrăcat în bun simț și multă pregătire – Nicolae PĂUN, este acea culoare de care avea nevoie lumea politicului românesc. Acea culoare care nu întreabă pe nimeni. Ea vine! Vine pur și simplu.
Binefacerile ei le simțim! Locuri în licee, facultăți, în administrația publică, protocoale cu Jandarmeria, Sănătatea, cu Partidul de guvernământ – toate culminând cu elaborarea STRATEGIEI – unde înscrisul cu titulatura de rrom – poate să fie comparat cu „dezrobire spirituală“ – cu un certificat de om între oameni, aparținând unui popor. Marele Neam al Rromilor din Străvechiul Popor Indian.
Apelativul „țigan“ este în agonie!
Chiar și eu, care i-am fost în preajmă, am înțeles că încă nu-mi cunosc deputatul! Doar îl știu! Îl știu de mai mulți ani! Ca mine, sunt sigur că mai există și alții. De aceea vă „provoc“ la a medita următoarele:
Ce spune „Cunoașterea înseamnă iubire, cunoașterea înseamnă respect“?
Oare ne cunoaștem îndeajuns presedintele ?
Da, am zis bine: „îl știm“ – nu-l cunoaștem!!!
Cineva spunea: „Personalitățile politice există. Ele sunt un dat! Dacă oamenii pe care-i reprezintă au norocul să aparțină unor neamuri diferite, atunci rolul și valoarea personalității vine în mod firesc; este adevărat, cu multe încercări“…
Așa cum Mihail Kogălniceanu a contribuit la dezrobirea țiganilor, tot așa istoria i-a oferit prilejul presedintelui Nicolae Păun să facă istorie

Leave a Reply

Your email address will not be published.