Day: July 5, 2017
Cele mai neobişnuite tradiţii ale romilor
În ciuda faptului că romii sunt un popor nomad, obiceiurile acestora au reuşit să treacă testul timpului şi să fie transmise cu sfinţenie de la o generaţie la alta preţ de secole. Printre aceste obiceiuri se numără unele care ar părea cel puţin ciudate, privite din afară. Folosind un raport despre obiceiurile şi tradiţiile romilor realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii, adevărul.ro vă prezintă unele dintre cele mai neobişnuite tradiţii ale romilor. – Nimeni nu are voie să se atingă de vasul în care se spăla pe faţă capul familiei. În familiile de ursari, de exemplu, cea mai importantă persoană este tatăl, considerat ca aducătorul de noroc pentru toată familia. Vasul în care se spală acesta pe faţă şi pe cap nu poate fi folosit de niciun membru al familiei;
– Lăutarii nu-şi împrumuta...
Este esenţial ca toţi copiii romi să aibă şansa să meargă la şcoală
Margareta Matache, directoarea executivă a celui mai important ONG rom din România – Romani CRISS, consideră că educaţia reprezintă cheia integrării şi îmbunătăţirii situaţiei romilor din România.
Ea însăşi este o dovadă a acestei afirmaţii: provine dintr-o familie modesta, dar a reuşit să infirme toate stereotipurile şi prejudecăţile despre romi. La 34 de ani, e licenţiată a Facultăţii de Asistenta Sociala si Sociologie, a făcut un master în politici sociale europene, un curs de diplomaţie şi un doctorat la Facultatea de Ştiinţe Politice din Bucuresti. În septembrie, va pleca la Harvard, celebra Universitate din SUA, pentru un post-doctorat pe o cercetare pe temă educaţiei timpurii. Evenimentul zilei: Cum a reuşit o femeie să conducă cel mai bine cotat ong pentru apărarea drepturilor ro...
Tabăra culturală, educativă şi de merit pentru liceeni romi
Doamna profesor Kolbaszer Erzsebet-Gyongyi a descoperit că mulţi copii au talente artistice deosebite în interpretarea dansurilor, cântecelor şi în păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor etniei noastre. A scris o piesă de teatru,,Sărmanii flăcăi” o tragicomedie, în care copiii romi au interpretat rolurile şi a înfiinţat un grup de actori amatori romi ,,Comedianţii-Komediasok” repurtând succes pe scena teatrului din Carei. A rămas impresionată de activităţile taberei noastre, ne-a încurajat să organizăm şi în viitor asemenea tabere, căci sunt foarte educative, servesc într-adevăr integrarea copiilor noştri şi consideră că asemenea activităţi sunt foarte utile în educarea tinerei generaţii. Cu ocazia acestei vizite, doamna profesor ne-a filmat si a prezentat aspecte din tabără, realizând fil...
Coruri de copii români, romi și maghiari, pe aceeași scenă la Concertul Extraordinar de Ziua Madrigalului
Spectacolul a marcat Ziua Madrigalului si a fost dedicat aniversarii a 92 de ani de la nasterea regretatului dirijor si compozitor Marin Constantin, fondatorul renumitului ansamblu coral. La eveniment a participat si celebrul dirijor roman Ion Marin, director de onoare al Corului National de Camera “Madrigal - Marin Constantin”.
"Cantus Mundi este una dintre cele mai spectaculoase initiative sociale din Europa ultimilor 25 de ani. Cantatul coral este folosit ca limbaj esential in comunicarea dintre copii proveniti din structuri sociale complet diferite, cu realitati sociale, fizice si de dezvoltare diverse. Pentru acesti copii este o sansa enorma de a se pune in relatie cu alti copii, dar mai ales de a-si descoperi propria identitate. Este un proiect la care tin enorm si pe care, ince...