Adevărul arată stadiul actual al reprezentării valorilor și virtuților rrome, între ceea ce este “jos“, (și josnic) și ceea ce este “sus“. A fi vulgar este lipsa de experiență sau de acces la valorile bunei educații și vina principală este a părinților rromi, mai apoi, a elitelor rrome (tinerețea nu este o scuză, dimpotrivă, e dovada de/formării iremediabile), mai apoi a statului. Invers, efortul pentru excelență umană, pentru ceea ce este mai înalt, nu poate fi înțeles decât prin paradoxul lui Leo Strauss, după care “democrația este o aristocrație a egalilor” (nu populismul, masificarea. Nu ar fi o polemică onestă, dacă am pune în balanță modul de viață pentru că și elitele sunt formate tot din oameni, singura diferență este de decență. Nu e nici o diferență elitistă, și intelectualii sunt oameni, la fel cum sunt mulți oameni simpli, dar de mare adâncime spirituală și morală. Iubirea fizica este o fuziune sincera intre corp și spirit/suflet, altminteri e sex, prostituție, sexualizarea frustrării etc – dincolo de pudibonderii și false morale. Deci: Iubirea este Adevărul – cum bine spuneți – condiția este ca el să fie împărtășit de o ”masă critică” semnificativă, pentru a fi impus în nuanțele specifice. Iubirea de Adevăr este Libertatea, minciuna și auto-amăgirea este Libertinajul! La rromi, un popor în suferință, ceea ce unește, nevrotic, sus-ul cu jos-ul iubirii este înțelegerea crizei, pe care am expus-o deseori prin întrebarea retorică, dar fundamentală pentru toți: Cum iubesc cei neiubiți? Socrate era urât cu draci, nu prea curățel, Plotin avea fața ciupită de vărsat și tot felul de buboaie, Kant era cocoșat (ca și Mendelsohn, prietenul lui evreu), Noica era știrb și avea o bască ridicolă, dar discipolii i-au divinizat (în sensul laic) pentru faptul că, deși doar oameni, îi făceau să simtă dragostea de înțelepciune cum îi urcă spre înălțimile sufletului
Adevărul arată stadiul actual al reprezentării valorilor și virtuților rrome, între ceea ce este “jos“, (și josnic) și ceea ce este “sus“. A fi vulgar este lipsa de experiență sau de acces la valorile bunei educații și vina principală este a părinților rromi, mai apoi, a elitelor rrome (tinerețea nu este o scuză, dimpotrivă, e dovada de/formării iremediabile), mai apoi a statului. Invers, efortul pentru excelență umană, pentru ceea ce este mai înalt, nu poate fi înțeles decât prin paradoxul lui Leo Strauss, după care “democrația este o aristocrație a egalilor” (nu populismul, masificarea. Nu ar fi o polemică onestă, dacă am pune în balanță modul de viață pentru că și elitele sunt formate tot din oameni, singura diferență este de decență. Nu e nici o diferență elitistă, și intelectualii sunt oameni, la fel cum sunt mulți oameni simpli, dar de mare adâncime spirituală și morală. Iubirea fizica este o fuziune sincera intre corp și spirit/suflet, altminteri e sex, prostituție, sexualizarea frustrării etc – dincolo de pudibonderii și false morale. Deci: Iubirea este Adevărul – cum bine spuneți – condiția este ca el să fie împărtășit de o ”masă critică” semnificativă, pentru a fi impus în nuanțele specifice. Iubirea de Adevăr este Libertatea, minciuna și auto-amăgirea este Libertinajul! La rromi, un popor în suferință, ceea ce unește, nevrotic, sus-ul cu jos-ul iubirii este înțelegerea crizei, pe care am expus-o deseori prin întrebarea retorică, dar fundamentală pentru toți: Cum iubesc cei neiubiți? Socrate era urât cu draci, nu prea curățel, Plotin avea fața ciupită de vărsat și tot felul de buboaie, Kant era cocoșat (ca și Mendelsohn, prietenul lui evreu), Noica era știrb și avea o bască ridicolă, dar discipolii i-au divinizat (în sensul laic) pentru faptul că, deși doar oameni, îi făceau să simtă dragostea de înțelepciune cum îi urcă spre înălțimile sufletului