
“Evenimentul zilei” a reuşit să pătrundă în acest infern, în care chiar şi poliţia ezită să intre, şi prezintă pentru prima dată realitatea necosmetizată, aşa cum este ea. Împrejmuită de parcări pentru camioane şi depozite de marfă, strada Helene Boucher pare un loc obişnuit din localitatea La Courneuve, comuna Saint-Denis. Dacă mergi însă până la capăt, după o curbă la stânga, care nu prevesteşte nimic, observi că strada se termină brusc, parcă nici n-ar fi fost. În locul unde toate hărţile Google arătau că s-ar afla un gard din metal şi o poartă cu gratii, azi e doar un spaţiu gol, un loc de trecere nestingherită către ceea ce romii de aici numesc “Platz”. Un fel de “acasă”, doar că se referă la 2-3 hectare de noroi şi gunoaie, ocupate ilegal, la periferia de Nord-Est a Parisului. Un metru patrat de noroi pe cap de locuitor Pentru a intra în tabăra despre care chiar şi autorităţile vorbesc cu oarecare teamă, trebuie să primeşti botezul noroiului până dincolo de glezne, noroi care te întâmpină imediat ce se termină asfaltul şi de care nu mai scapi orice ai face. Cel mai greu lucru nu este să încerci să te murdăreşti cât mai puţin, fiindcă oricum este inutil să te chinuieşti – ci să îţi menţii echilibrul printre şleaurile create de cele câteva dube încărcate cu fier vechi, care intră şi ies cât e ziua (dar şi noaptea) de lungă. Primul impuls este acela de a te freca la ochi.