Traditii tiganesti, amestec de nou si vechi

Timp de secole ne-au fascinat şi speriat în acelaşi timp. Migratori ai Estului, ei reprezintă încarnarea misterioasă a diferenţelor şi a celuilalt.

Prima atestare documentară a existenţei unor comunităţi de ţigani este din anul 1068, din timpul Imperiului Bizantin. Ţiganii au fost denumiţi în diferite feluri de popoarele cu care au intrat în contact: “arami” (armean, păgân), “faraontseg” (gloata), “bohemien” (din Boemia), “tartares” (tatar), “gypsy” (egiptean), “saracin” (arab), “athinganoi” (ţigan).
Despre locul de origine al ţiganilor există mai multe teorii. Unii specialişti (romanologi) consideră că aceştia ar proveni din Egipt, în timp ce alţii avansează ipoteza nord-vestului Indiei, în provincia Punjab. Este sigur însă că migraţia ţiganilor către Europa – alături de alte grupuri etnice orientale – s-a făcut treptat cu opriri prin Grecia, Bulgaria, Serbia, Ţara Românească.

În judeţul Bistriţa-Năsăud sunt la ora actuală 13.000 de ţigani, din care în oraşul Bistriţa trăiesc aproximativ 4.000. În judeţul nostru sunt romi vătraşi sau ursari, care având contact direct cu populaţia majoritară, neromă, au pierdut foarte multe obiceiuri, tradiţii, elemente de cultură şi educaţie proprii etniei rome, asimilând o serie de elemente de civilizaţie, tradiţii culturale, obiceiuri caracteristice populaţiei nerome lângă care şi-au dus existenţa (aculturaţie). Cu toate acestea, o serie de elemente proprii culturii, tradiţiilor şi civilizaţiei romilor ursari au rămas neschimbate de-a lungul secolelor. Romii ursari reprezintă un număr însemnat din categoria romilor sedentari, sedentarizarea lor realizându-se cu multe secole în urmă.