Aduc cu ei lumea interlopă dar şi nesiguranţa celorlalţi. Şi politicienii ce fac? Se prefac că problema nu există şi acuză pe cei care o denunţă. Editorialul apărut în Il Tempo încearcă o analiză despre tot ceea ce de multe ori se ascunde sub preş chiar şi de clasa politică din Italia. Autorul aminteşte cum: ţigan, devine un cuvânt interzis, chiar şi în cântecele lui Nicola di Bari şi Iva Zanicchi.
Legenda romilor este realitatea ţiganilor. Dacă doriţi să înţelegeţi ce este politic corect, albit de către stânga şi adoptat de aproape toate media şi câte daune produc în viaţa cotidiană, aflaţi că romii sunt campioni de neînvins. Deci, într-o vreme spuneai ţigani şi puneai imediat mâna pe portmoneu sau pe borsetă, ştiind că riscai multe în prezenţa lor. Fiecare dintre noi a trăit sau a suportat nu unul ci zeci de episoade de furturi făcute de ei. În autobuz, pe stradă, în locurile aglomerate. Sau chiar acasă.
Spuneai ţigani şi în cea mai fericită dintre situaţii îţi veneau în minte imagini de femei care cereau de pomană într-un fel insistent şi ameninţător, îţi puneau cu forţa câteva flori în mână pentru a pretinde apoi bani, şi te luau la blesteme şi înjurături în caz că refuzai. Spuneai ţigani şi-ţi veneau în minte imagini de bărbaţi sălbatici cu cuţitul în mână, dorindu-ţi să nu-i întâlneşti în locuri singuratice. Spuneai ţigani şi-ţi aminteai locurile lor de popas degradate, mai mizerabile decât centrele de primire a refugiaţilor, locuri murdare şi adăpostite pe care trebuia să le ocoleşti. Abia se instala o tabără de ţigani, că imediat furturile din case şi pe străzi se înmulţeau înspăimântător.
Condiţii de trai de o mizerie cruntă, bineînţeles, şi nu-ţi puteai explica nişte luxuri ca de exemplu nişte bolizi scumpi. Apoi, într-o bună zi, se produce miracolul. S-a dezlănţuit interdicţia! Nu aceea de a fura, de a-şi instala tabere abuziv, de a exploata copiii pentru furturi. Nuuu, interdicţia de a-i numi ţigani! Au fost brusc denumiţi romi şi partitura s-a schimbat ca prin miracol.
A început să se vorbească de cultura romilor, de stilul de viaţă nomad, unii filosofi îi vedeau ca fiind precursorii vieţii nomade moderne şi vorbeau chiar despre gândirea profundă a nomazilor, fără legătură cu locuri şi legi, fără norme şi frontiere. S-a adus brusc aminte despre romii ucişi în lagărele de concentrare. Mai lipsea să se spună că sunt trimişii lui Dumnezeu pe pământ…