Reîntoarcerea la tradiţie, la meşteşugul bunicilor care împleteau coşuri din răchită şi papură, a devenit un mod de viaţă pentru câţiva locuitori din Călăraşi implicaţi într-un proiect despre artă şi meserii uitate finanţat cu fonduri europene. Fără posibilităţi materiale, majoritatea asistaţi social, rromii au avut deschiderea să înveţe o nouă meserie. Nea Gheorghe Ganciu e cel mai în vârstă dintre ei. La cei 59 de ani, după ce a fost zidar o viaţă întreagă, s-a trezit “aruncat” de pe piaţa muncii. Decât să stea acasă, la birtul din comună, omul a răspuns prezent atunci când s-a ivit o nouă şansă. “Mie mi-a plăcut munca toata viaţa. Mai am un an până la pensie, a venit ca o mană cerească atelierul de împletituri. În construcţii nu ma mai angaja nimeni. Deşi sunt în putere, vârsta mă dă la o parte de peste tot. Nici nu-mi mai dădeau voie să urc pe schelă. Acum se caută tineri, 20-24 de ani, ce să facă ei cu mine la aproape 60?”, povesteşte bărbatul în timp ce răsuceşte beţele din rachită pentru un coş de cereale. Alături de alţi 7 consăteni a luat viaţa de la capăt: meseria de împletitori le vine mănuşă. Timp de o lună şi jumătate au fost instruiţi la Sighişoara de cei mai buni meşteri. “Acum e bine, a început producţia, ne place ceea ce facem şi e important că avem şi noi un bănuţ. Suntem angajaţi cu acte în regulă, cee ce contează la pensie, e o mare realizare. Cel mai mult contează să ne facem cunoscuţi ca să avem clienţi la obiecte. Dacă merge bine vânzarea, ne merge bine şi nouă”, spune bărbatul.
