Shadow

Primul program de masterat pentru studii rome, lansat la Braşov

Primul program de masterat pentru studii rome a fost lansat joi, la Braşov, fiind destinat tuturor absolvenţilor de învăţământ superior interesaţi de problematica politicilor publice referitoare la grupurile vulnerabile, în special comunităţile rome. Secretarul de stat din Ministerul Fondurilor Europene, Ciprian Necula, prezent la Braşov, a declarat că este pentru prima dată când se organizează un master de studii rome, în cadrul căruia masteranzii „vor învăţa despre această comunitate într-un mod foarte complex”. „Este un program unic în lume şi pentru prima dată când se întâmplă un master pentru studii rome în care masteranzii vor învăţa despre această comunitate într-un mod foarte complex, în toate dimensiunile problematicii rome, în aşa fel încât să furnizăm apoi oameni bine pregătiţi pentru a dezvolta aceste comunităţi. Este un pas firesc în România, pentru că avem un număr mare de studenţi absolvenţi din această comunitate, undeva la 7.000 de persoane. Acest program de masterat poate fi urmat nu numai de tineri absolvenţi de studii superioare romi, ci şi de absolvenţi neromi, interesaţi de această problematică. Masterul se adresează tuturor, fără niciun fel de bariere, bineânţeles trebuie să treacă un examen”, a subliniat Necula. El a adăugat că, deja a fost o primă sesiune de examene, numărul celor prezenţi a fost destul de mic. Necula a subliniat că speră ca, la sesiunea din toamnă, cele 20 de locuri bugetate să fie ocupate în totalitate, cursurile urmând să se desfăşoare la SNSPA Bucureşti. Programul de masterat este foarte bogat în oferta educaţională, având o abordare multidisciplinară din perspectivă sociologică asupra comunităţii rome, una de dezvoltare comunitară, atât pe politici publice, cât şi despre istorie, etnografie, abordare europeană pentru această comunitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *