Shadow

Locuinţe gratuite pentru romiLocuinţe gratuite pentru romi. Se întâmplă în Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi. Primăria a accesat fonduri de la Ministerul Dezvoltării şi a construit un cartier ANL. Era singura soluţie ca familiile sărace din comunitatea de romi să aibă un acoperiş deasupra capului.

Noul cartier pentru persoanele defavorizate se află la marginea oraşului Baia de Aramă. Este format din 28 de locuinţe care vor fi date în folosinţă după ce vor fi dotate cu toate utilităţile.
Apartamentele cu trei camere îşi aşteaptă noii locatari. Doi ani s-a muncit la proiectul care a costat două milioane de euro.
„Este un proiect tip pentru persoanele defavorizate, venind în sprjinul celor care nu au locuinţe sau au locuinţe fără autorizaţie sau trăiesc în condiţii inumane. Este un proiect finanţat de Ministerul Dezvoltării”, spune primarul Rafael Dunărinţu.
În Baia de Aramă sunt peste 200 de familii care trăiesc în locuinţe improvizate, fără apă sau energie electrică. Ca să primească o locuinţă, cei interesaţi trebuie să depună cereri la primărie. Vor fi selectate situaţiile cele mai grave.
– Noi suntem nişte oameni săraci aici. Trăim şi fără lumină şi fără autorizaţii, în colibele astea pe care le avem aici.
– Uitaţi ce casă avem. Suntem mulţi, vreo 6-7. O căsuţă colo, stă o băbuţă. A căzut casa pe ea.
După ce se vor muta în noile case, locatarii vor plăti numai ce consumă. Utilităţile, conductele de gaze, de apă, dar şi racordarea la energie electrică, vor fi făcute cu bani din bugetul local, 1,7 milioane de lei. Autorităţile speră ca până în iarnă să fie totul gata şi familiile să-şi facă sărbătorile în casă nouă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *