Dionne Searcey, coordonatoarea biroului pentru Africa de Vest de la publicația americană The New York Times, a relatat într-un articol cum s-a desfășurat vacanța de o săptămână pe care a petrecut-o în România alături de soțul său și de cei 3 copii.
În toamna anului trecut, americanii au decis să petreacă o săptămână țara noastră, punctele de interes fiind București, Sinaia, Brașov și Munții Carpați.

„De ce România? Toți prietenii noștri ne-au întrebat acest lucru. Pentru ei părea o alegere ciudată pentru o vacanță în Europa. Dar noi nu ne doream turism de masă și voiam să petrecem mai mult timp în natură decât ne-ar fi putut oferi destinații precum Londra sau Madrid. Însă motivul principal pentru care am ales România e că e un chilipir în comparație cu alte țări de pe continent”, povestește Dionne în articolul său apărut în The New York Times.
„Aici găsești străduțe pietruite ce seamănă cu cele englezești, castele vechi ce rivalizează cu cele de pe Valea Loarei și munți cu crestele acoperite de zăpadă precum în Alpi. Atracții turistice la o treime din prețul oferit de țările vecine din vest”, mai spune ea.