La noi e o mare şmecherie să fii şef. Bulibaşă, preşedinte, rege, lider sau orice altă funcţie care ar putea să te transforme într-un bariu
Ei sunt cei vizibili, guralivi şi dispuşi la tot felul de combinaţii care îi fac pe mulţi alţi oameni care lucrează pentru dezvoltare, în cel mai decent şi altruist mod, să plece din mişcare şi/sau
întâlnesc cu o droaie de barii care, mai toţi, se împăunează cu titlu de „şef”. De foarte multe ori, ăia de la talpa comunităţii nici nu au auzit de ei sau dacă au auzit, îi înjură de mama focului considerându-i nişte hoţi şi nişte parveniţi care folosesc amărăciunea lor pentru a hrăni propria lor bunăstare. Mulţi dintre cei ce stau agăţaţi de funcţiile şi „regatele” lor imaginare nu se pot lauda cu vreun lucru solid şi de calitate făcut vreodată, însă au în agenda lor telefonică o sumedenie de lideri politici gagii (neromi) care le răspund la telefon de la primul bip, întărindu-le şi consolidându-le „puterea” în ochii celorlalţi. La noi, „şefii”, mai ales cei de la nivel local, nu sunt neapărat bine instruiţi.Barii sunt văzuţi ca salvatorii ţării şi ca cei care dau ceea ce alţii au luat. Prea puţin contează că astăzi susţin cu tărie ceea ce îi oripila ieri, că au capacitatea de a minţi cu atât de multă pasiune încât minciuna lor devine credinţă pentru parte din societate sau că întotdeauna sunt alţii de vină pentru ceea ce fac ei… Bariii au un singur scop: să rămână şefi! De instituţie, de minister, de camera din parlament sau de ţară. Pentru că dacă nu ar mai fi şefi ar (re)deveni ceea ce erau înainte să intre în politică: nişte nimenii