Nimeni nu are voie să se atingă de vasul în care se spăla pe faţă capul familie
Obiceiuri caudate în comunităţile de rromi
Consideraţi nomazi, romii au reuşit să îşi dezvolte o serie de tradiţii, care au fost
transmise din generaţie în generaţie. Deşi mare parte din romi au renunţat la o
parte dintre obiceiuri, adaptându-şi modul de viaţă cu al majorităţii, unele tradiţii
au reuşit să treacă testul timpului. În ciuda faptului că romii sunt un popor nomad,
obiceiurile acestora au reuşit să treacă testul timpului şi să fie transmise cu
sfinţenie de la o generaţie la alta preţ de secole. Printre aceste obiceiuri se numără
unele care ar părea cel puţin ciudate, privite din afară. Folosind un raport despre
obiceiurile şi tradiţiile romilor realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii, adevărul.ro
vă prezintă unele dintre cele mai neobişnuite tradiţii ale romilor.
- Nim...