Day: September 12, 2017

În Ardeal, documentele rămase din vremea regelui Sigismund, în anul 1423, vorbesc despre prezenţa ţiganilor în zonă. În toate ţările româneşti, ţiganii trăiau în preajma curţilor boiereşti, a mănăstirilor sau la marginea târgurilor, având statutul de robi. După criteriul stabilităţii, istoricii vremii i-au împărţit pe ţigani în nomazi şi sedentari. După locul în care îşi duceau viaţa şi-şi câşigau existenţa, în secolul al XIV-lea, ţiganii erau ”domneşti”, ”mănăstireşti” şi ”boiereşti”. După meseriile practicate, erau zlătari, rudari sau căldărari. Potrivit istoricilor care au analizat monografia etnică a ţiganilor, gradul ridicat de toleranţă al românilor ar fi fost motivul pentru care ţiganii şi-au găsit un loc prielnic în zonă. ”Toleranţa poporului român faţă de elementele etnic străine...

In functie de proprietarul de care erau dependenti, robii erau clasificati in trei categorii: robi domnesti, apartinand domnitorului si familiei sale si deveniti mai tarziu robi ai statului, robi boieresti si robi manastiresti. Proprietarii robilor aveau practic drepturi nelimitate asupra acestora, cu exceptia dreptului de a le lua viata. Robii puteau fi vanduti sau donati. Singura obligatie a proprietarilor de robi era de a asigura hrana si imbracaminte robilor care munceau pe langa curtea domnitorului, pe langa curtile boieresti sau pe langa manastiri. La inceput, domnitorul a fost unicul proprietar de robi. Prin intermediul unor donatii, numeroase manastiri au ajuns proprietare ale unui numar insemnat de robi. Tot prin donatii dar si, ulterior, prin cumparare, boierii au dobandit si ei...

Astăzi despre rromii gabori: se deplasează cu căruţe trase de cai, cu coviltire, lăsându-şi casele închise, bătute în scânduri la geamuri şi uşi. Nici bătrânii satelor nu ştiu când s-au aşezat Gaborii la marginea acestora. Cei mai mulţi dintre Gabori sunt şi astăzi nomazi. Se deplasează cu căruţe trase de cai, cu coviltire, lăsându-şi casele închise, bătute în scânduri la geamuri şi uşi. Înainte de 1989, aici în sat se cunoşteau două comunităţi de rromi: 1. Căldărari nomazi - cei bogaţi şi cu stare bună; 2. Văiugari, muncitori zilieri şi de ocazie - partea săracă a rromilor. În sat s-au aşezat doar prelucrătorii de metale, căldărarii şi fierarii, prelucrătorii de materiale neferoase. După revoluţie, aceştia au trecut la comerţ ambulant. Din păcate, într-un sat unde sunt 20 de familii car...