O altă categorie de ţigani robi erau cei boiereşti. Aceştia proveneau din daniile domneşti, cuceririle de război, moşteniri, zestre, cumpărări şi schimburi. Spre exemplificare, în anul 1802 domnul Moldovei, Alexandru Şuţu dăruieşte ţigani lui Iancu Şuţu, “spre răsplătirea slujbelor sale ce slujăşte domnieii mele şi ţării cu credinţă şi dreptate. Care ţigani de acu înainte să-i fie drepţi robi în veci cu femeile şi cu toţi copiii lor, cu gineri şi nurorilor lor”. În afară de darurile domneşti, numărul ţiganilor boieşte sporea şi prin foile de zestre care le aduceau boieroaicele la căsătoria lor. Adică din foaia de zestre făceau parte şi câţiva ţigani, ca parte a avuţiei miresei. “La capitolul bucătărie sunt menţionate toate vasele şi obiectele trebuincioase, în plus o ţigancă văduvă, probabil bucătăreasă sau femeie de ajutor şi două fete de ţigan în casă”, se arată într-un document al timpului. La 1850, în Moldova şi Ţara Românească locuiau un sfert din ţiganii din Europa, adică peste 200.000. Din acest motiv, pe 20 februarie 1856, după un proces îndelung pornit de Mihail Kogălniceanu în anul 1837, au fost eliberaţi din sclavie ultima categorie de robi ce aparţineau proprietarilor particulari. Dezrobirea romilor a fost promulgata prin ”Legiuirea pentru emancipaţia tuturor ţiganilor din Principatul Romanesc” de domnitorul Barbu Ştirbei, pe baza unui text intocmit de Petre Mavrogheni si Mihail Kogalniceanu.