Romii din Bucovina, provincie trecuta sub stapanire habsburgica din 1775, sunt primii care au parasit statutul de robi. Astfel, robia a fost desfiintata aici printr-un ordin al imparatului Iosif al II-lea dat in 1783. Ca urmare a opozitiei boierilor moldoveni, acest ordin a fost insa pus in aplicare cu intarziere. Dealtfel influenta acestei schimbari asupra situatiei romilor a fost redusa si mai degraba de natura negativa. Astfel, in ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea, cand ordinul mentionat se aplica, dependenta formala a romilor de boieri si manastiri este desfiintata. Cei mai multi dintre romi sunt obligati insa din motive economice sa ramana sa lucreze pe mosia pe care lucrau si anterior ca robi. Ei nu aveau insa nici acum dreptul de a poseda pamant, ceea ce transforma dependenta juridica intr-una de natura economica. Din punct de vedere juridic insa, incepand din 1803, cand li se modifica si statutul fiscal, romii se afla in aceeasi situatie cu taranii.
Grupuri de romi nomazi ce continuau practicarea mestesugurilor traditionale si care plateau taxe speciale autoritatilor s-au mentinut in Bucovina pana in cea de-a doua jumatate a secolului trecut. O statistica din 1878 pune insa in evidenta faptul ca intreaga populatie de romi devenise sedentara, cea mai mare parte a romilor avand limba romana ca limba materna. Majoritatea romilor din Transilvania si Banat au devenit sedentari in cursul secolului al XIX-lea. La aceasta au contribuit in mare masura politicile de asimilare duse de autoritati in aceasta perioada. In Banat, acest proces este o continuare fireasca a celui inceput ca urmare a masurilor luate la sfarsitul secolului precedent de imparatul Iosif al II-lea. Intr-adevar, in aceasta regiune eficienta decretelor imperiale s-a dovedit a fi mai mare decat in Transilvania. Aici s-a dovedit mai ridicat si gradul de asimilare sub aspect general al populatiilor de romi de catre comunitatile alaturi de care traiau. Numerosi romi au devenit astfel, in aceasta perioada, romani, germani, sarbi sau maghiari. In Transilvania in schimb, cu toate ca si aici s-a ajuns la o sedentarizare aproape completa, numeroase grupuri de romi au reusit sa-si pastreze, nu numai limba ci chiar ocupatiile traditionale si elementele de organizare interna specifice.